Lady Chatterley a lui D.H. Lawrence visa noaptea cai,
iepe ieșite din minți, simboluri musculoase ale iubirii carnale reprimate.
„Clifford știa că în firea ei pulsa o covârșitoare, devoratoare dorință
fizică.” Cu o luciditate premonitorie, el o avertizează în legătură cu dorința
trupească ce urma să înceapă să lucreze în
ea și să-i facă mult rău, amputată cum era de infirmitatea lui. Pe lângă asta,
o avertizează asupra primejdiei ca el însuși să-i devină „câine de pază”,
punându-i-se de-a curmezișul în calea împlinirii.
Mai târziu, peste luni: Clifford exercitându-și deja
tirania, îmbiind-o să-și renege trupul - subtil, fără a o constrânge fățiș. Negare insidioasă. „Așa cum ai ucide o persoană
oprindu-i aerul pe care-l respiră.” Soțul nemuritor, oprimând prin mijloace subversive,
sugându-și veșnicia din mortalitatea atât de senzuală a soției.
Prevestirile încep să i
se adeverească; în lungile seri de iarnă, disputele lor purtau pe umeri
tentativele lui de a-i tăia elanul trupesc, de a o îndopa cu abstracțiunile
logice, înalte, ale vechilor greci - paradisul de dreptate
pură, de adevăr pur, idei platoniciene pe care el ajunsese să le formuleze atât
de pasionat, de precis și de tăios încât mai că-i poți întrezări în mâini, cu
ochii „antrenați” pentru fantasmare ai minții tale de cititor înrăit, un
bisturiu foarte concret apropiindu-se amenințător de clitorisul lui Constance
într-o tentativă disperată de a și-o fideliza prin excizie.
Constance = constanța
vulcanului stins.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu