Cortázar
Însușirile unui jilț
Acasă la Jacinto există un jilț pentru murit.
Când cineva îmbătrânește, într-o bună zi e poftit să ia loc în jilț, care e unul obișnuit, doar că are o steluță argintie în mijlocul spătarului. Cel poftit oftează, dă puțin din mâini de parcă ar vrea să se ferească de invitație, apoi se duce să se așeze în jilț și moare.
Copiii, veșnic puși pe năzdrăvănii, se distrează păcălind musafirii când mama nu e acasă și îi poftesc să se așeze în jilț. Cum musafirii sunt la curent, dar știu că despre asta nu se cade să vorbească, se uită la copii grozav de tulburați și se scuză cu cuvinte ce nu se spun niciodată în fața copiilor, spre bucuria fără margini a acestora. În cele din urmă, musafirii se folosesc de orice pretext ca să nu se așeze, însă mai târziu mama își dă seama ce s-a întâmplat, iar când copiii se duc la culcare primesc o bătaie zdravănă. Totuși, nu se învață minte, și la răstimpuri mai izbutesc să păcălească vreun musafir naiv, punându-l să ia loc în jilț. În cazurile astea, părinții se fac că nu văd, căci se tem ca nu cumva vecinii să afle de însușirile jilțului și să vină să-l ceară cu împrumut pentru a pofti pe careva din familie sau dintre prieteni să se așeze în el. În vremea asta, copiii cresc și vine o zi în care, nu se știe de ce, nu-i mai interesează nici jilțul și nici musafirii. Ba chiar se feresc să intre în salon, ocolesc prin curte, iar părinții, acum foarte bătrâni, încuie bine ușa salonului și-și privesc cu luare-aminte copiii, ca și cum ar vrea să le ghicească gândurile. Copiii se uită în altă parte și spun că e ora de masă sau de culcare. Dimineața, tatăl se scoală primul și se duce întotdeauna să verifice dacă ușa de la salon e tot încuiată sau dacă nu cumva vreunul dintre copii n-a descuiat-o.
Povestire din volumul Idolul Cicladelor de Julio Cortázar, Polirom 2006,traducere de Tudora Șandru Mehedinți.
2 comentarii:
Ce interesant și ciudat! :) Eu am citit Armele secrete - nu știu care mi-a plăcut cel mai mult de acolo, poate Scrisori de la mama sau cea despre Charlie Parker, cântărețul de jazz.
Idolul Cicladelor m-a marcat! E sucitoare de minti. :)
Raman la parerea ca e mai gustos Cortazar in povestiri decat pe lunga intindere.
Trimiteți un comentariu