Viața într-o zi

Filmări cu camera în mână

Roma – populată, aș spune bântuită, de membrii unei rase (con)damnate: o specie de oameni absolut obișnuiți, recognoscibili; portrete ce ne sunt familiare, fie că fac parte din clasele avute, fie că-s din cele „asuprite”, zise defavorizate. Oameni simpli. Damnați cu toții, supuși fatalității aceluiași blestem primordial: de a-și face repede uitată inocența primilor ani ai vieții, de-a deveni oportuniști, respingători, înrăiți. Maturi cu colții bine șlefuiți de „civilizație”. Năpădiți de răul intrinsec pe care fiecare individ îl revarsă, socialmente, în lume, primindu-l apoi, în plină inimă cu o putere de distrugere înzecită – dinspre lume înspre el.

Polițistul decăzut, divorțat cu scandal, trimis acum slugă (bodyguard) la un politician în amurg de carieră, care, la rându-i, este ilustrul tată al unui graffitian proscris, fugit de acasă, adept orb al revoluției permanente și amant discret, cast și timid al mamei sale vitrege – o femeie încă tânără, ce-și realizează sub ochii noștri ratarea, consfințindu-și-o cu încă o sarcină „dorită”. Și Emma, senzuala mamă quadragenară, care se aruncase cu voluptate în ademenirile false, dar irefuzabile ale celei de-a doua tinereți. Și copiii lor fără copilărie…

Roma – iată cel mai reușit personaj al acestui roman filmat cu camera în mână. Conceput scriitoricește cu o tehnică narativă care nu lasă loc tragerii suflului, pauzei, lenei, și care se anunță dintru început devoratoare cu timpul nostru liber: O zi perfectă, publicat în 2005 de Melania G. Mazzucco. Câte un îndelungat, zăbovitor, gâfâit close-up arheologic pe măruntaiele (rămășițele) dramelor familiale sau individuale, urmat de priviri fugare, furișate cumva implorator către o Romă maternă, rotundă, cu cupolele ei ca niște sâni sterpi, Roma cea goală pe dinăuntru, cu porțile ei desfăcute „ca niște picioare de femeie”; cetatea atât de feminină, al cărei simbol, ca al tuturor femeilor – susține Mazzucco – este golul: „neliniștitul gol roman care subminează totul”.

Metresa tăcută

Città di Roma, o femeie ușoară, amantă înțelegătoare, care se știe face plăcută, înțelege, se dăruie, îți răspunde, te primește. Metresă care nu-și clamează nevoile, știind să le pretindă într-alt mod, mai subtil, etalându-și defectele, lipsurile, frumusețea nestatornică – sol fecund pentru atașamente obsesive. Frumusețea-etalon, originară, ce întrece orice altă frumusețe ulterioară.

Glorioasa Romă, înecată în mizerie. Urbea prin excelență. Trăiește în ritmuri alienante, agresându-și în continuu cetățenii, răpindu-le tihna. Murdărie, aglomerație, șomaj exhibiționist, turiști băgăcioși, grabă, timp puțin, ostilitate. Cerșetori. Mame care apucă să-și contemple copiii crescând doar în scurtul răgaz oferit de călătoria cu mijloacele de transport în comun, pe axa modernă casă-școală-muncă, în gălăgia și-n înghesuiala îmbâcsită din metrou. Trafic. Mariajul adulterin al romanilor cu orașul.

Și, iarăși, acel close-up. Arhitectura geloziei invadând trecutul, otrăvindu-l. Impulsul irezistibil al gelosului de-a afla totul, de-a cere cât mai multe amănunte, în încercarea sa îndoielnică de a înțelege și a accepta, de a se obișnui cu gândul, dar sfârșind prin a suferi și mai cumplit, descoperind că este gelos pe fantome și „concurat” de un trecut ireparabil.

Close-up pe gelozie

Interogatoriul repetat și rafinat până la perfecțiune al gelosului. Scufundarea aproape autoerotică a gelosului în detaliile care-l rănesc definitiv. Foamea lui insațiabilă de a ști cât mai mult dintr-o istorie consumată, numai a ei, pe care el n-o mai poate modifica și, în plus, ale cărei consecințe sunt de neevitat, în prezent. 

Iată ingredientele indispensabile ale urii: o parteneră prea devreme inițiată în tainele sexului, probabil sedusă; fosta iubită, viitoarea lui soție – „futută bine”, la 16 ani, de un teolog de 27 de ani, profesorul ei, așadar, un om superior lui, care ce era? – un polițist ratat, o masă de mușchi patetici. Actuala soție (Emma), fosta iubită așadar, supusă – în perioada ei liceală – unei adevărate „inițieri culturale”, realizată cu pedanterie de dl amant-teolog. Altfel, un om cult, teologul, inteligent, cu o barbă de Christos, care îi împrumuta și-i recomanda fetei cărți, îi ghida lecturile, îi siluia, prin urmare, și mintea, după ce că explorase mai întâi precocele ei trup, înfruptându-se pofticios din inocență. Aspirația imposibilă a lui Antonio gelosul (polițistul-slugă) de a lipi laolaltă, cu sânge, firimiturile purității apuse a iubitei lui neveste.

Pe urmă, violența conjugală. Neîncrederea; din nou întrebările, din nou interogatoriile, primele palme. 

Fanatismul conjugal, sufocarea. Vulgaritatea torturantă a întrebărilor, bănuielile murdare, supravegherea asiduă, acuzațiile neobosite, fără acoperire, de infidelitate. Primii pumni…

Sentimentul copleșirii. Prea multul.

Delictul de a iubi. De a-ți căuta scăparea individual, evadând din dependență (sau ceea ce odinioară fusese o relație romantică), din patologia amorului casnic.

O zi perfectă cât o viață de om. 24 de ore în tot atâtea capitole de roman. O fiică se maturizează forțat, o dragoste (prima) abia se înfiripă și, poate, moare. Un băiețel care vede lumea ca fiind formată din contururi suprapuse, o privește cruciș, cu ochii încălecați, aleargă și el, inconștient, către moarte. Un oraș de învinși, care se sinucid zilnic fără ca, neapărat, să moară. Totul este trecător în Roma lui Mazzucco, doar orașul rămâne etern, durabil.