Videofobia

Cu ochii pe televizor

“83% dintre români se uită zilnic la televizor, în timp ce doar 12% răsfoiesc zilnic un ziar central, relevă Barometrul de Opinie Publică al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă dat publicităţii la 5 iulie 2006. Ziarele locale apar ca fiind ceva mai apetisante pentru respodenţi, 17% dintre aceştia declară că citesc un ziar local de câteva ori pe săptămână. Cele mai urmărite emisiuni sunt cele de ştiri, acestea captând zilnic atenţia a 70% dintre privitorii de televiziune. Românii rămân în marea lor majoritate (70%) nemulţumiţi de felul în care trăiesc, principalul motiv de nemulţumire fiind lipsa banilor.”

Înainte vreme, românii erau deseori lăsaţi cu ochii-n soare (sub care stăteau cu plăcere, deoarece, nu-i aşa?, iarna nu-i ca vara), mai cu seamă că şi ei practicau acest sport în relaţiile cu aliaţii. Ceva mai târziu, în timpul regimului comunist, ai noştri, cică, stăteau cu mic cu mare cu ochii pe butelie. Pentru ca, în epoca noastră, preferinţele electrocasnice ale românilor să devieze. Acum, ei stau cu ochii-n televizor. Cei care au mai rămas în ţară. Ceilalţi chiar lucrează.

Vezi că românii au un cult al imaginii foarte dezvoltat. Dar asta nu datorită nu ştiu cărui simţ estetic, ci din comoditate. Şi din scepticism. Mă gândesc că s-ar putea astfel explica şi supraîncărcarea odăilor unor conaţionali cu tot felul de icoane, mai mult sa mai puţin sfinţite, kitchioase sau făcătoare de minuni. Unii (care par a şti ce vorbesc) afirmă că o religie este mai uşor de propagat dacă oferi adepţilor imago Dei. Puţine minţi sunt capabile să dezvolte şi să susţină o credinţă, bazându-se exclusiv pe abstracţiuni. Dar asta e o altă discuţie…

Uite, mărturisesc că eu unul nu sunt în stare să reţin decât cam 15/20% dintr-o ştire televizată. Pentru a mă edifica (asta în caz că mă interesează) e musai să apelez la pagina unui ziar. Acolo, datele problemei stau răbdătoare pe loc, pot fi recitite, regurgitate – la nevoie, digerate. Vă spun că, dacă (printr-o minune) am avea privilegiul să apară şi la noi o gazetă de talia, seriozitatea şi influenţa The New York Times, tot 12% din masa cititorilor i-ar deschide paginile. Deci nu calitatea presei scrise stă la originea acestei adevărate spaime a românilor faţă de cuvântul scris. Ci altceva. E mai uşor să-ţi “clăteşti” circumvoluţiunile cu secvenţe şocante, în urma cărora rămâi doar cu şocul, decât să citeşti liniştit ziarul încă fierbinţel şi să înveţi câte ceva pe lângă asta.