Editura Polirom a tipărit tot felul de
autori obscuri în deja clișeicele „condiții grafice deosebite”. A
consumat degeaba hârtie albă și coperte cartonate pe, de exemplu, un
rateu sonor ca Henderson, regele ploii sau pe Thomas Wolfe. Ion Vianu (nu că ar fi obscur, bietul om, dar...), Le Clézio și Lessing au beneficiat și ei de ediții cartonate, mari și aerisite, lizibile.
Când ajungem însă la Philip Roth, lucrurile se schimbă,
se micșorează. Proporțiile nu mai sunt respectate. Autor consacrat,
multi-premiat (cu premii care contează în literatură, nu ca Nobelul),
scriitor care nu a dat năvală, ca alții, în discuțiile tuturor snobilor numai
după ce a fost nobelizat (pentru că n-a fost), Philip Roth apare în
românește - bine că apare! - în ediții nepractice, format înghesuit, în
ciuda fațadei lucioase. Mai ales volumele sale masive, de peste 300 de
pagini, sunt foarte greu de ținut în mână, făcute pe zgârcenie, greu de
deschis, așa comprimate cum sunt. Și, mai nou - aproape imposibil de
citit!
Teatrul lui Sabbath, 520 de pagini - o apariție
la care jinduiesc de ani de zile, pentru că varianta în original
depășește cunoștințele mele de engleză americană, neavând simplitatea si
precizia de cristal a lui Everyman - se bucură de o copertă
superbă și un corp de literă bună de citit cu lupa filatelică! Cu toate
acestea, o citesc, chinuindu-mi ochii în fiecare seară, pentru că-l ador
pe Roth.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu