M-am îmbătat cu Philip Roth
într-un weekend. În tren spre casă, fără muzică. Numai eu și cartea, și
mirosul de descompunere din vagonul demult casabil. Cât îl îndrăgesc pe
Roth! Sunt ca rupt din el, mă scrie, scrie cărțile pe care le-aș fi
scris eu, cu vocea pe care o ascund eu de mic în mine, vocea indignării,
a intoleranței, a lucidității maxime, a inapetenței pentru minciuna de
sine. Scrisul firesc, demitizant, senzualitatea rece care anunță mai
mereu eșecuri sonore, drame. Goodbye, Columbus - am citit înfometat, cu ochiul lipit de pagină, până la durere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu