acceptasei, îndurasei şi făcusei

„Fireşte că aveai dreptate, fată nesăbuită, să nu vrei să revii în Peru, să urăşti ţara care-ţi aducea aminte de tot ce acceptasei, îndurasei şi făcusei ca să scapi de ea.” (M.V. Llosa - Rătăcirile fetei nesăbuite, Humanitas, 2011, trad. Luminiţa Voina-Răuţ)

C.S./xperia-arc S/Cartea de nisip/2013

Hai, pe cuvântul dumitale, Luminiţa Voina-Răuţ, chiar astea să fie conjugările mai mult ca perfectului la persoana a II-a singular? Pe considerentul că în acest fel l-ai auzit dumneata, și ți s-a imprimat în cromozomi, din gura lu' mamaia din dotare, indubitabil undeva prin sudul ţării, ignor pe unde, întrucât nu mă interesează neam cum vorbiţi voi acolo.


Mă interesează, în schimb, şi mă doare că formulele astea de limbaj neglijent, folosite fără nici o justificare argotică în traducerea de faţă, îmi fac întregul cărţii îndoielnic şi cumva antipatic! Fiindcă te-a apucat pe dumneata, Luminiţa Voina-Răuţ, către finalul romanului, febra tălmăcirii. Ţi-ai intrat în mână, cum se spune, şi-o „deteşi” pe sudisme repezi...


Traducători de ocazie, improbabili prieteni de ceai ai imensului cărturar Liiceanu - ceai plătit de voi înşivă, cunoscută fiind avariţia nu foarte culturală cu angajaţii de rând a acestui Atlas al cărţilor - începeţi mai bine să transpuneţi o carte în limba română abia după ce v-aţi asigurat prudent că graiul mamaiei din Adunaţii Copăceni sau al bunei din Cristuru Secuiesc nu vă mai infectează exprimarea.


Nu aveţi nici cea mai infimă cădere să porcăiţi - prin urechisme lexicale, dintr-o nesimţită fobie (lene plătită prost?) faţă de un dicţionar, faţă de o gramatică elementară - să-mi stricaţi plăcerea dintotdeauna (durează dinainte de voi, în orice caz) a întâlnirii cu autorii mei preferaţi!