sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Madame Julien Sorel

E ora unu noaptea, dansez viclean cu Stendhal, Le Rouge et le Noir, care tocmai a prins din nou viteză, după baletul lent al saloanelor și al scrisorilor bine frazate, ce nu spun mai nimic, dar te fac lesne să leșini. Julien se salvează, în momente de strâmtoare, recitând comod din clasici. Până la un punct, parvine cu ușurință și crește vertiginos în ochii tuturor, bazându-se pe memoria sa impecabilă de latinist autodidact și de cititor de romanțe strict interzise viitorilor prelați. 

Stendhal (pe numele său, Marie-Henri Beyle)
Și ceva ce mi-a amintit, a câta oară?, de primele mele luni de blogăreală, contactul dur cu aristocrăcănații de blog, indivizi și individe cu morgă ridicol de serioasă, cu riduri precoce, de nu râdeau dânșii decât la citate din Proust sau, firește, din Mateiu Caragiale, ça me faisait chier: -„Sa physionomie, noble et vide, annonçait des idées convenables et rares: l'idéal de l'homme aimable, l'horreur de l'imprévu et de la plaisanterie, beaucoup de gravité.” 

M-am îmbătat criță cu franceza aleasă în care-i dichisit romanul. Nu se mai fabrică așa ceva  în ziua de azi! Am trecut peste zâmbete interioare condescendente și peste lungimile, afectările și exaltările de neînțeles pentru omul p(r)ost-modern, scăldându-mă ca un prunc în covată în franceza lui Stendhal. Mi-am astupat urechile, apăsând mâinile pe pavilioane, pân-am auzit pe cineva, un glas străin, citindu-mi baritonal povestea absurdă a tânărului Sorel. Primul străin francez. Puțin cam idiot el, un săvănțel idiot, și mai sentimental (mai labil?) decât anti-eroul lui Camus, dar, în linii mari și groase... Julien e primul străin.

„Je vois en toi quelque chose qui offense le vulgaire.”

„C'est à coups de mépris public qu'un mari tue sa femme au XIXe siècle; c'est en lui fermant tous les salons.”

Mathilde e cea care-l seduce pe Julien, și nu invers: într-o seară, iat-o strângându-i cu putere brațul în grădină! Ce cutezanță, ce scandal! „Lui serrer le bras au jardin, un soir, quelle horreur! comme si elle n'avait pas eu cent moyens moins indecents de lui faire connaître qu'elle le distinguait”

Dacă Madame Bovary e Gustave Flaubert, atunci fie-ne permis: și Julien Sorel al lui Stendhal e Mme Bovary. Eroul făcut din cărți, a cărui unică faptă de glorie (și de arme!) e împușcarea fostei amante. Ani de zile visase și se pregătise să devină al doilea Napoleon Bonaparte. Slava lui fu aceea de a se fi văzut condamnat și executat din pricina unui atentat eșuat asupra unei femei măritate. (În) Julien Sorel este (ceva din) Emma Bovary, cu aproape 30 de ani înainte. Am mai scris asta? Așa stând lucrurile, e nevoie să ne întrebăm cine e Gustave Flaubert?! Și cum se numea Stendhal înainte de pseudonim?

Cred că, dincolo de numărătoarea matinală a ridurilor, vârsta psihică mi se poate măsura și în funcție de antipatia sinceră, fără ezitări, pe care Julien mi-a stârnit-o, cu ideile lui revoluționare cu tot, cu napoleonismul lui idolatru. Ipocrizia lui, cu nimic mai tolerabilă decât aceea a aristocrației (pe care o detesta). Acum cincisprezece ani, aș fi umblat și eu în mâini în urma unui Bonaparte. În prezent - între timp, punându-mi la oarece punct și lecturile din istorie, dar, mai ales, îmbătrânind - îl văd pe împăratul gol așa cum e: caporalul-împărat,  instalat pe tronul unui rege martir, un uzurpator de geniu, care a irosit floarea masculină a Franței de dragul unui război-cu-lumea, ambiție personală, pierdut din start. Dar antipatia de care vorbesc e și simptomul unei lecturi atente, implicate, și efectul unei cărți bine scrise.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ce frumos ți-ai amenajat soba! Indiferent de împrejurare sau pe cine aud pomenind de Roșu și Negru, vizualizez imediat cartea pe raftul bibliotecii d-lui Simon, acolo a fotografiat-o pt prima dată memoria mea vizuală și rămâne acolo încă necitită din păcate(le mele).

Pe Napoleon în schimb l-am întâlnit la National Portrait Gallery, acolo era supărător de înalt. :)

Cristian SÎRB spunea...

Dl Simon avea cărțile bune în biblioteca lui!