În loc să-mi iau notițe conștiincioase în scopul încropirii unei recenzii, mai bine mă las purtat de firul narativ, ascultându-l ce bine redă, ca aievea, murmurul surd al prăbușirii unei lumi - Monarhia austro-ungară. Cutremurul: secolul al XIX-lea moare după o sută optsprezece ani.
„Lumea în care mai făcea să trăiești era condamnată la pieire. Lumea care avea să-i urmeze nu merita să aibă nici un locuitor mai acătării. Prin urmare, n-avea nici un rost să iubești statornic, să te însori și să mai aduci urmași pe lume.”
Sau Stefan Zweig, în Lumea de ieri:
„Dar la 28 iunie 2014 a șuierat acel glonte la Sarajevo, iar lumea statorniciei și a rațiunii creatoare, în care fuseserăm crescuți, educați, asimilați, s-a făcut într-o secundă țăndări, ca un vas de argilă gol pe dinăuntru.”
