Cărți și gusturi

www.humanitas.ro

„Mi-am dat seama că pisicile nu se gândesc la nimic. Au creierul gol. Nu sunt misterioase, cum crede lumea. Adevărul e că sunt izolate de propria prostie”. Vai, Zițo, ce opiniune tranchante despre bietele și nevătămătoarele anemale! Se vede treaba că Humanitas o fi trimes la tipar culegerea asta de nuvele când coana Denisa Comănescu, înfocată iubitoare de pisici, o fi fost plecată în vreun concediu de binemeritată hodină. (Carlos Fuentes - O companie neliniștitoare)

Iată un bărbat care învață cu adevărat să privească (meseria lui implicând păstrarea fluidității discursului narativ în procesul editării peliculelor cinematografice - dar pot reformula asta, pentru a-i da un înțeles mai puțin idiot) abia atunci când dă peste silueta noii sale vecine în rama ferestrei de vis-à-vis. Viața lui privată (ca și ocupația sa profesională) era definită de a privi. A potrivi din priviri. A trăi din privit! În timpul liber, mergea ades la teatru. („Îndrăgostitul de teatru” din Fereastra lui C. Fuentes)

Pe măsură ce înaintăm în volum, nuvelele capătă și dânsele un plus de consistență. Se fac mai profunde, mai romanești. Zice că: „Toate ferestrele conacului erau ca niște ochi desfrânați înfipți într-un cap cuprins de neliniște”. Sau: „Cuvintele ei dezlânate, aproape ininteligibile, mi-au produs un soi de scârbă, ca și cum o parte uitată ori necunoscută din mine le-ar fi înțeles, dar nu și persoana mea actuală.” Casele-închisori; întâlnirile din fotografii - o părticică din universul lui Fuentes, autor care se declară conștient că: „O carte perfectă ar fi ilizibilă. N-ar înțelege-o, pesemne, decât Dumnezeu.”

***

Adolf Eichmann - nazistul lăudăros. Birocratul desăvârșit, cu conștiința asomată de obsesia germanică a respectării procedurilor funcționărești, a legii în esență, oricât de criminal ar fi conținutul acesteia. În ochii cuiva care ar fi deschis, să zicem, televizorul în timpul unui interviu cu el, A.E. ar fi putut lesne să treacă drept un fel de experimentat și chiar bonom tour operator pentru evreii europeni. Eichmann susținea că împărtășește „ideile generoase ale sionismului” și că visul lui era, de fapt, să înlesnească emigrarea tuturor cetățenilor germani de origine iudaică către un stat al lor. Citind până la capăt amănunțita dare de seamă a jurnalistei Hannah Arendt - Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalității răului realizăm înghețați și cu un anumit sentiment al neputinței că Obersturmbannführer-ul nu a înțeles nimic din propria-i condamnare la moarte.

„Das ist aber ein sehr unerfreuliches Buch” - părerea lui Eichmann despre Lolita lui Nabokov. O carte mai degrabă supărătoare...